Truth Social – alternativa la Facebook a lui Donald Trump, lansată oficial
Donald Trump revine online prin intermediul propriei rețele de socializare, Truth Social. După ce a fost eliminat de pe Facebook, Twitter, YouTube și Instagram, aceasta este cea mai mare investiție a lui Trump pentru a putea din nou să facă valuri online.
După numeroase zvonuri și speculații legate de propria platformă de socializare, Truth Social a ajuns în sfârșit online. Aceasta reprezintă o victorie importantă pentru Donald Trump, după ce a fost tăiat accesul fostului președintele la rețelele de socializare tradiționale.
Acum, aplicația Truth Social este disponibilă pentru descărcare din Apple AppStore. Este însă important de reținut că, din testele mele, programul este accesibil doar în AppStore-ul din SUA, nu și în România. Nu este foarte clar dacă Trump a gândit-o ca o aplicație dedicată exclusiv americanilor sau, pur și simplu, plănuiește propagarea sa în etape, pentru a se asigura că serverele din spate fac față traficului masiv. În orice caz, linkul de descărcare este acesta.
Ce este Truth Social, rețeaua de socializare a lui Donald Trump
Deși Truth Social este în aparență o rețea de socializare la fel ca Facebook, de fapt, a fost gândită ca un instrument menit să faciliteze prezența online a lui Donald Trump. Nu de alta, dar a trecut mai bine de un an de când accesul lui Trump a fost interzis pe Twitter, Facebook și YouTube, din cauza rolului pe care l-a jucat în atacul asupra Capitoliului din 6 ianuarie 2021.
Pentru a crea interes în jurul noii platforme, pe 15 februarie, fiul cel mare al lui Trump, Donald Jr., a postat pe Twitter o captură de ecran a contului verificat al tatălui său @realDonaldTrump pe Truth Social cu o postare sau „adevăr” (numele rețelei fiind Truth Social – adevăr social) pe care acesta a publicat-o cu o zi înainte, pe 14 februarie: „Pregătiți-vă! Președintele vostru preferat vă va vedea în curând!”.
În contextul în care Twitter, Facebook și YouTube au tot mai multe reguli legate de ceea ce ai voie să postezi sau să partajezi pe respectivele platforme, Truth Social vine într-un moment foarte bun pentru cei care și-au simțit opiniile reprimate pe platformele tradiționale. Aplicația este creată de Trump Media & Technology Group – TMTG, condusă de fostul parlamentar republican Devin Nunes.